Linistea



“Avand strabism, ma duceam deseori la controale oftalmologice. Intr-un cartier din Galati pe langa parcul Oraselul Copiilor, in fata unor blocuri din vremea comunismului, stateam deseori cu bunicul si priveam acest loc unde porumbeii apareau si dispareau. Din perioada aceea am privit lumea altfel, cu alti ochi, din ce in ce mai clar, in tihna si fara vreo graba spre haos. Meditam cu privirea la verdele pomilor, la limbajul fizic al pasarilor, la respiratia si surasul bunicului, cea mai calma si loiala persoana din viata mea. Persoana care nu vorbea dar care isi facea simtita prezenta prin simplul ras. Sunetele, linistea si vibratia naturii ne acaparau. Retin momentul vesnic, poate printre singurele marcate de o liniste si fericire deplina. Printre singurele la care ma gandesc atunci cand am un moment de cumpana in acest haos continuu din care cu greu iesim.
Linistea ma caracterizeaza in cele mai grele momente, acelea fiind si cele mai importante din viata mea. Doar atunci ma observ si ma cunosc.”


text&image:
Anamaria, 21, Romania
January 2020