“DRAGOSTE IN VREMEA CORONEI”



Iana, 22
︎Bucharest, Romania 






“Am 22 de ani, zero istoric medical, imunitate bună probabil. Statisticile spun că nu aș fi neapărat o victimă ușoară.
Nu am bunici pentru care să mă tem, sau cunoștințe, rude, prieteni în zonele roșii. În familia mea am încredere că va fi deșteaptă și se va proteja cum trebuie – stând în casă, eventual plantând trandafiri, nu preparând poțiuni dubioase cu usturoi și lămâie.

Prietenii mei sunt tineri și deștepți, nici aici n-am probleme. Probabil suntem cu toții un pic inconștienți, dar chiar și așa, șansele noastre sunt bune. Într-un fel sau altul, Corona nu mă atinge prea tare.
Totuși, am un sistem sanitar de care să mă tem mai tare decât de orice virus.

Totuși, faptul că impactul pe care îl va avea asupra învățământului, economiei, sistemului sanitar și a culturii – unde lovitura vine peste alte zeci de lovituri anterioare – e atât de neglijat, mă face să cred că ne va lovi ca un pumn în plex.

Totuși, nu am suficientă încredere în compatrioții mei că se și mă vor proteja cum se cere și cum trebuie. Ultimele săptămâni mi-au arătat că oamenii din jur sunt răi, că privesc cu ură, că se tem unii de alții. Că se avântă în călătorii la supermarket și în piețe pentru a șaptea porție de provizii. Că iau fie la mișto, fie absurd de în serios tot ce se întâmplă. Nu există cale de mijloc, nu există disciplină, nu există responsabilitate. Și asta pentru că marea, imensa majoritate sunt dezinformați în tot ceea ce înseamnă protecție reală și se ghidează absurd și orbește după pagini obscure de pe Facebook care recomandă leacuri din plante și rugăciuni la ore fixe. Nu condamn religia, tradiția sau „moda veche”. Doresc doar să subliniez că uneori, mai presus de ele stau niște legi foarte exacte și simple – plictisitoare, întradevăr – dar deosebit de utile.

În final, ceea ce ni se cere este să stăm în confortul propriei locuințe, în ceea ce ar trebui să fie cel mai mișto loc de pe planetă. Știți, ăla după care plângeți 7 din cele 8 ore pe care le petreceți la birou?

Există campanii, există organizații care se ocupă de aprovizionare în cazul celor care au nevoie de asta. O aprovizionare cinstită și mai ales smerită. Nu baxuri în cărucioare în camioane de făină.
Veți spune probabil că „tinerii ăștia” nu știu ei cum e când e greu. Adevărat. Foarte posibil să n-avem nici cea mai mică idee. Iar ceea ce ni se întâmplă acum tuturor, este, probabil pentru mulți tineri, cel mai mare greu pe care îl trăiesc.

Așadar, aș vrea foarte mult să cred că bătrânii ne vor apăra de greu arătându-ne că el poate să apropie oameni. Religia, tradiția și „moda veche” ar fi de acord!