Cand iti accepti radacinile, incepi sa te iubesti




“Venim cu un set prestabilit de gesturi, impregnate in ADN-ul corpului nostru. Sangele nostru are o memorie, iar multe dintre gesturi sunt mostenite, desi iti apartin, nu sunt create de tine.
Am fost la un spectacol in Israel si-mi amintesc ca in loc de dansatori vedeam animale care se miscau pe scena, niste animale infometate care nu mai puteau fi oprite din instinctele lor trezite. Asta cred ca e si frumusetea in actul dansului: anuleaza ratiunea si devii emotie, devii instinct.
Eu nu folosesc oglinda niciodata in dans, pentru ca e o distragere de la ce se intampla acum, oamenii incep sa isi judece postura si devin prea constienti de mecanica actiunii. Iar aici e despre frumusetea parcursului tau interior.
Cand intru in sala de dans, daca sunt nervoasa, involuntar corpul meu incepe sa se miste pe emotia asta, si pe masura ce dansez, reusesc sa ma lepad de ea, ca de o bluza groasa care desi imi tinea de cald, imi irita pielea.
Nu cred in imitare, si nu vreau sa anulez cuiva individualitatea in dans. Ca mentor, am dreptul doar sa creez niste punti prin care tu sa vezi cum esti, cand iti dai voie sa fii liber cu adevarat. Dansul e despre o comuniune a energiilor dintre noi toti, cand oamenii isi dau voie sa fie ei, fara sa se gandeasca cum arata, cum se misca, e un proces indelungat, pana oamenii devin confortabili cu ei insisi.
Oamenii vin sa danseze pentru ca-si doresc sa fie intr-o relatie cu ceva, fie cu ei insisi, sau impreuna cu ceilalti sau cu universul. Dansul te face sa fii prezent si oamenii inconstient cauta prezenta trupului si a mintii in miscare.
Dansul te ajuta sa te conectezi cu animalul, cu radacina ta. Si cand iti accepti radacinile, incepi sa te iubesti. Oamenii vin sa danseze pentru ca sunt anxiosi, problemele sunt ale mintii, nu ale corpului.”



image & extract from a conversation with
Oana M, 26
Romania
November 2019