A inceput sa-mi placa


Anca, 
︎Baia Mare, Romania




“30 de zile de singurătate. 30 de zile în care m-am raportat la izolare în feluri diferite: am râs de ea, am urât-o, m-am simţit speriată, copleşită, depăşită de situaţie. De câteva zile a început să-mi placă. Am început să mă gândesc cu spaimă la ziua în care va trebui să ies afară şi să stau departe de casa mea pentru mai multe ore. Cred că atunci voi trece din nou prin aceleaşi stări. Doar că situaţia va fi inversă.

E importantă, în acest moment, orice interacţiune umană. Devine un ritual să îi sun zilnic pe cei apropiaţi. Să mă asigur că sunt bine, să le împărtăşesc cele mai nesemnificative detalii ale supravieţuirii mele. Să le ascult sfaturile, deşi în mod normal nu îmi place să mi se dea indicaţii.

Uneori îl sun şi pe el. Ne tachinăm. El râde uşor, încet, aproape imperceptibil. Râde chiar în urechea mea. Şi puful de pe pielea mea se încarcă cu cristalele sunetului aceluia inconfundabil.

Intimitatea e posibilă şi pe internet. Cine spune altfel greşeşte. E drept, uneori îmi dau seama că emoticoanele disponibile sunt insuficiente. Că nu sunt destul de credibile. Şi atunci spun în cuvinte: „te iubesc”. Şi nu e cu nimic mai puţin decât dacă m-aş afla în faţa lui şi i-aş atinge uşor obrazul. Pentru că ştiu că el oricum îmi simte atingerea. Nu îl văd, dar îi simt zâmbetul în voce. Şi ştiu că nu am putea fi mai aproape decât atât.”